RIP, Minos

February 25, 2010 at 10:20 AM | Posted in Uncategorized | 5 Comments

13 iulie 2003 – 25 februarie 2010. The rest is silence…

Advertisements

Thich Nhat Hanh

February 24, 2010 at 3:12 AM | Posted in Uncategorized | Leave a comment

Thich Nhat Hanh shares a few words of wisdom. 

~ “Freedom is not given to us by anyone; we have to cultivate it ourselves. It is a daily practice… No one can prevent you from being aware of each step you take or each breath in and breath out.” ~

~ “People have a hard time letting go of their suffering. Out of a fear of the unknown, they prefer suffering that is familiar.” ~

~ “Enlightenment is always there. Small enlightenment will bring great enlightenment. If you breathe in and are aware that you are alive—that you can touch the miracle of being alive—then that is a kind of enlightenment.” ~

~ “Many people are alive but don’t touch the miracle of being alive.” ~

~ “It is possible to live happily in the here and now. So many conditions of happiness are available—more than enough for you to be happy right now. You don’t have to run into the future in order to get more.” ~

~ “People suffer because they are caught in their views. As soon as we release those views, we are free and we don’t suffer anymore.” ~

~ “Mindfulness helps you go home to the present. And every time you go there and recognize a condition of happiness that you have, happiness comes.” ~

~ “Life is available only in the present. That is why we should walk in such a way that every step can bring us to the here and the now.” ~

~ “When you love someone, the best thing you can offer is your presence. How can you love if you are not there?” ~

~ “To be loved means to be recognized as existing.” ~

~ “Every thought you produce, anything you say, any action you do, it bears your signature.” ~

~ “We have to continue to learn. We have to be open. And we have to be ready to release our knowledge in order to come to a higher understanding of reality.” ~

Life story * Friendship

February 22, 2010 at 10:06 AM | Posted in Uncategorized | 5 Comments

Fiecare om are o poveste. Ceea ce este astazi reprezinta experientele trecutului si atitudinea lui fata de ele. Ne-am nascut un mic mecanism fantastic sub forma de bebelusi si am inceput sa crestem si sa acumulam experiente, informatii de tot felul, sa experimentam senzatii si sentimente. Fiecare fiinta a urmat acelasi traseu, dar pe mine ma intereseaza in acest moment, omul. Omul sunt eu, tu si ceea ce am pregnant in ganduri: prietenii.   Da, stiu, nu zic nimic nou si senzational si nici nu incerc. Ma doare sa vad produsul finit al majoritatii si delirez intr-un moment nepotrivit din noapte.

Prietenia adevarata.

Am avut marele noroc sa intalnesc asa ceva si am realizat asta dupa foarte mult timp.  Tot timpul a fost cel care mi-a amintit ca prietenia nu moare. Dragostea uneori se poate stinge , dar cea din prietenia adevarata nu. – Pentru ca este exact ca in povestea arborelui. Am acum un amestec coplesitor de amintiri, sentimente si ganduri. Un prieten adevarat e cel care cunoaste totul despre noi si continua sa ne iubeasca si sa ne fie alaturi.  Un prieten adevarat iti simte sufletul . 🙂 A friend hears the song in my heart and sings it to me when my memory fails. Prietenia adevarata nu tine cont de reguli absurde ale societatii, rasa, religie, parerea celorlalti. Este o alegere de cele mai multe ori inconstienta si doar oamenii cu adevarat speciali o pot pastra vie in suflet pentru totdeauna. Bucura-te de prietenie si o sa afli in timp daca este adevarata. Eu ma voi delecta putin cu amintiri si tie iti voi lasa citate minunate ale unor oameni ce au simtit prietenia.Enjoy

Books, like friends, should be few and well chosen.
Samuel Paterson

I have lost friends, some by death, others through sheer inability to cross the street.
Virginia Woolf

Don’t cry over anyone who won’t cry over you.

Good friends are hard to find, harder to leave, and impossible to forget.

Good friends are like stars….You don’t always see them, but you know they are always there.

“You cannot be friends upon any other terms than upon the terms of equality.”
– Woodrow Wilson

“Love is rarer than genius itself. And friendship is rarer than love.”- Charles Peguy

“However rare true love may be, it is less so than true friendship.”
– La Rochefoucauld (1665)

“Let there be no purpose in friendship save the deepening of the spirit.”
– Kahil Gibran.

Friends are like melons; shall I tell you why? To find one good you must one hundred try. – Claude Mermet

About love

February 10, 2010 at 9:16 AM | Posted in Uncategorized | 1 Comment

Am promis ca voi scrie luna aceasta ceva mai mult despre iubire…si o voi face.  Acum insa ii voi lasa pe cei care s-au exprimat mult mai bine ca mine, dar cu care vibrez pe aceeasi frecventa 🙂  Enjoy!

Iubirea este cea mai puternica forta din Univers. Ea exista, se manifesta, se simte sub multe forme ale aceluiasi intreg.

IUBIREA 🙂

Love is real. Real is love.

Love always finds a way

Love and friendship only for those who can feel and treasure love for ever and ever

I could

De dragoste si nu numai

Poveste de dragoste…

February 8, 2010 at 9:22 AM | Posted in Uncategorized | Leave a comment

Poveste despre dragostea adevarata si ego.

Arborele care dăruieşte

de Shel Silverstein

Se spune că a existat odată un arbore bătrân şi maiestuos, cu ramurile întinse spre cer. Când înflorea, fluturi de toate formele şi culorile veneau de pretutindeni şi dansau în jurul lui. Când făcea fructe, păsări din ţări îndepărtate veneau să guste din ele. Ramurile sale arătau ca nişte braţe vânjoase. Era minunat.

Un băieţel obişnuia să vină şi să se joace sub el în fiecare zi, iar copacul s-a obişnuit cu el şi a început să-l iubească. Ceea ce este mare şi bătrân se poate îndrăgosti de ceea ce este mic şi tânăr, cu condiţia să nu fie ataşat de ideea că el este mare, iar celălalt mic. Copacul nu avea această idee, aşa că s-a îndrăgostit de băiat. Egoul încearcă întotdeauna să iubească ceea ce este mai mare decât el. Pentru adevărata iubire, nimic nu este însă mare sau mic. Ea îi îmbrăţişează pe toţi cei de care se apropie.

Aşadar, copacul s-a îndrăgostit de băieţelul care venea în fiecare zi să se joace sub el. Ramurile sale erau foarte înalte, dar el şi le apleca, pentru ca băiatul să le poată atinge pentru a-i mângâia florile şi pentru a-i culege fructele. Iubirea este întotdeauna gata să se încline; egoul, niciodată. Dacă încerci să te apropii de un ego, acesta se va înălţa şi mai mult, devenind atât de rigid încât să nu-l poţi atinge. Ceea ce poate fi atins este considerat a fi mic. Ceea ce nu poate fi atins, cel care stă pe tronul puterii, este considerat a fi mare.

Aşadar, ori de câte ori venea copilul, arborele îşi pleca ramurile. Când micuţul îi mângâia florile, bătrânul copac se simţea cuprins de un val incredibil de fericire. Iubirea este întotdeauna fericită atunci când poate dărui ceva; egoul nu este fericit decât atunci când poate lua ceva de la altcineva.

Băiatul a crescut. Uneori, dormea în poala copacului, alteori îi mânca fructele, sau purta o coroană împletită din florile sale. Se simţea atunci de parcă ar fi fost regele junglei. Florile iubirii te fac întotdeauna să te simţi ca un rege, în timp ce ghimpii egoului te fac să te simţi mizerabil.

Văzând cum băiatul poartă o cunună din florile sale, dansând cu ea, copacul se simţea fericit. Îl aproba cu ramurile sale; cânta în bătaia vântului. Băiatul a crescut şi mai mult. A început să se caţere în copac, legănându-se pe ramurile sale. Ori de câte ori se odihnea pe ele, copacul se simţea fericit. Iubirea este întotdeauna fericită atunci când altcineva se poate sprijini de ea; egoul nu este fericit decât atunci când altcineva îl reconfortează..

Timpul a trecut, iar băiatul a început să fie apăsat de alte îndatoriri. Avea ambiţiile lui. Trebuia să îşi treacă examenele, să îşi facă prieteni… De aceea, a început să vină din ce în ce mai rar pe la copac. Acesta îl aştepta însă cu o nerăbdare din ce în ce mai mare, strigându-i din adâncurile sufletului său: „Vino, vino. Te aştept”. Iubirea îşi aşteaptă întotdeauna obiectul afecţiunii sale. Ea nu este altceva decât o continuă aşteptare.

Când băiatul nu venea, copacul se simţea trist. Singura tristeţe pe care o simte iubirea este aceea de a nu se putea împărtăşi cu altcineva, de a nu se putea dărui. Atunci când se poate dărui în totalitate, iubirea este fericită.
Băiatul a crescut şi mai mult, iar zilele în care trecea pe la copac au devenit din ce în ce mai rare. Toţi cei care cresc în lumea ambiţiilor îşi găsesc din ce în ce mai puţin timp pentru iubire. Băiatul a devenit ambiţios şi prins în afacerile sale lumeşti. „Ce copac? De ce ar trebui să-l vizitez?”

Într-o zi, pe când trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: „Ascultă! Te aştept în fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine”.

Băiatul i-a răspuns: „Ce poţi să-mi oferi, ca să trec să te văd? Eu îmi doresc bani”. Egoul este întotdeauna motivat: „Ce poţi să-mi oferi pentru ca să vin la tine? Aş putea veni, dar numai dacă ai ceva de oferit. Altminteri, nu văd de ce aş face-o”. Egoul are întotdeauna un scop. Iubirea nu are nici un scop. Ea reprezintă propria sa răsplată.

Uimit, copacul i-a spus băiatului: „Nu vei mai veni decât dacă îţi voi oferi ceva? Îţi ofer tot ceea ce am”. Iubirea nu ţine niciodată nimic pentru ea. Egoul o face, dar iubirea se dăruieşte necondiţionat.

„Din păcate, nu am bani. Aceasta este o invenţie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. În schimb, suntem fericiţi. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastră îi răcoreşte pe cei încălziţi. Când bate vântul, dansăm şi cântăm. Deşi nu avem bani, păsărelele se cuibăresc pe ramurile noastre şi ciripesc vesele. Dacă ne-am implica şi noi în afaceri financiare, am deveni la fel de înrăiţi şi de nefericiţi ca voi, oamenii, care sunteţi nevoiţi să staţi prin temple şi să ascultaţi predici despre iubire şi despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, căci trăim tot timpul aceste stări. Nu, noi nu avem nevoie de bani”.

Băiatul i-a spus: Atunci, de ce să vin la tine? Nu am de gând să merg decât acolo unde pot obţine bani. Am nevoie de bani”.

Copacul s-a gândit mult, după care a spus: „Atunci, culege-mi fructele şi vinde-le. În felul acesta, vei obţine bani”.

Băiatul s-a luminat imediat la faţă. S-a urcat în copac şi a cules toate fructele copacului, chiar şi pe cele necoapte. În graba sa, i-a rupt crengile şi i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simţit din nou fericit. Iubirea se bucură chiar şi atunci când este lovită. Egoul nu este cu adevărat fericit nici măcar atunci când obţine ceva. El nu poate simţi decât nefericire.

Băiatul nu şi-a dat nici măcar osteneala să-i mulţumească arborelui, dar acestuia nu-i păsa. Adevărata sa mulţumire s-a produs atunci când acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obţine bani în schimbul lor.

Băiatul nu s-a mai întors multă vreme. Acum avea bani şi era foarte ocupat să obţină cu ajutorul lor încă şi mai mulţi bani. A uitat cu totul de copac, şi astfel au trecut anii.

Copacul era trist. Tânjea după întoarcerea băiatului, la fel ca o mamă cu sânii plini de lapte, dar care şi-a pierdut copilul. Întreaga sa fiinţă tânjeşte după copilul pierdut, pentru a-l strânge la piept şi a se uşura. Cam la fel tânjea şi copacul nostru. Întreaga sa fiinţă era în agonie.

După mulţi ani, băiatul, devenit între timp adult, s-a întors la copac.

Acesta i-a spus: „Vino la mine. Vino şi îmbrăţişează-mă”.

Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu prostiile. Făceam asemenea lucruri pe vremea când eram un copil fără minte”.

Egoul consideră iubirea un lucru prostesc, o fantezie copilărească.

Copacul a insistat: „Vino, mângâie-mi crengile. Dansează cu mine”.

Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu flecăreala asta stupidă! Acum doresc să-mi construiesc o casă. Îmi poţi oferi o casă?”

Copacul a exclamat: „O casă? Bine, dar eu trăiesc fără să stau într-o casă”.

Singurii care trăiesc în case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi trăiesc liber, în natură. Cât despre oameni, cu cât casa în care trăiesc este mai mare, cu atât mai mici par în interiorul ei.

„Noi nu trăim în case, dar uite ce îţi propun: îmi poţi tăia crengile, pentru a-ţi construi o casă cu ajutorul lor”.

Fără să mai piardă timpul, bărbatul a luat un topor şi i-a tăiat crengile copacului. Din acesta a rămas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit. Iubirea este fericită chiar şi atunci când îi sunt tăiate membrele de către cel iubit. Iubirea nu ştie decât să dăruiască. Ea este întotdeauna pregătită să se ofere în întregime.

Bărbatul a plecat, fără să-şi mai dea osteneala să arunce în urmă măcar o privire. Şi-a construit casa visată, iar anii au trecut din nou.

Copacul, devenit acum un simplu trunchi fără crengi, a continuat să-l aştepte. Ar fi vrut să îl strige, dar nu mai avea ramuri şi frunze care să poată cânta în bătaia vântului. Vânturile continuau să bată, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul său a reuşit să rostească o ultimă chemare: „Vino, vino, iubitul meu”.

Timpul a trecut, iar bărbatul a îmbătrânit. Odată, se afla prin apropiere, aşa că a venit şi s-a aşezat sub copac. Acesta l-a întrebat: „Ce mai pot face pentru tine? Ai venit după foarte, foarte mult timp”.

Bătrânul i-a răspuns: „Ce poţi face pentru mine? Aş vrea să ajung într-o ţară îndepărtată, să câştig şi mai mulţi bani. Pentru asta, am nevoie de o barcă”.

Fericit, copacul i-a spus: „Taie-mi trunchiul şi fă-ţi o barcă din el. Aş fi extrem de fericit să devin barca ta şi să te ajut să mergi astfel în ţara aceea îndepărtată, pentru a câştiga mai mulţi bani. Dar, te rog, ai grijă de tine şi întoarce-te cât mai repede. Voi aştepta de-a pururi întoarcerea ta”.

Omul a adus un ferăstrău, a tăiat trunchiul copacului, şi-a făcut o barcă din el şi a plecat.

Acum, din copac nu a mai rămas decât rădăcina, dar el a continuat să aştepte cu răbdare întoarcerea celui iubit. A aşteptat mereu şi mereu, conştient însă că nu mai avea nimic de oferit. Poate că bărbatul nu se va mai întoarce niciodată. Egoul nu se duce decât acolo unde are ceva de câştigat.

Odată, m-am aşezat lângă ciot. Acesta mi-a şoptit: „Am un prieten care a plecat departe şi nu s-a mai întors. Mă tem să nu se fi înecat, sau să nu se fi rătăcit. Poate că s-a pierdut în ţara aceea îndepărtată. Poate că nici măcar nu mai este în viaţă. O, cât mi-aş dori să aflu veşti de la el! Mă apropii de sfârşitul vieţii, aşa că tot ce mi-aş mai dori ar fi să aflu veşti despre el. Atunci aş muri liniştit. Dar ştiu că nu ar mai veni nici dacă mi-ar auzi strigătul, căci nu mai am nimic să-i ofer, iar el nu înţelege decât acest limbaj”.

Egoul nu înţelege decât limbajul acceptării. Iubirea vorbeşte limbajul dăruirii.

Osho despre iubire

” Iubirea va daruieste intotdeauna libertatea. Iubirea permite celuilalt sa
faca tot ceea ce simte ca trebuie sa faca. Indiferent ce hotaraste el ca il
va transpune intr-o stare de beatitudine, alegerea ii apartine in intregime.

Daca iubiti persoana respectiva, ii respectati intimitatea. Nu va amestecati
in viata ei intima. Nu incercati sa impuneti nimic fiintei sale interioare.

Cerinta fundamentala a vietii este urmatoarea: “Il accept pe celalalt asa
cum este”. Iar iubirea nu incearca niciodata sa il schimbe pe celalalt in
conformitate cu ideea pe care o avem despre el. Nu incercati sa ajustati
persoana pe ici pe colo, pentru a o potrivi cu un sablon; nu procedati la
fel ca toata lumea! Daca iubiti cu adevarat, atunci nu aveti de pus nici o
conditie. Iar daca nu iubiti, atunci cine va da dreptul sa puneti conditii?

Este foarte clar. Daca iubiti, atunci nu se pune problema unor conditii.
Iubesti cealalta fiinta asa cum este ea. Nici daca nu iubiti nu este nici o
problema. Nu va priveste ce face celalalt: nu se pune problema nici unei
conditii. Celalalt poate sa faca tot ceea ce doreste. Daca gelozia dispare,
iar iubirea ramine totusi prezenta, atunci viata voastra are ceva care
merita sa fie pastrat.

Cind iti imparti fericirea cu altul, nu te inchizi impreuna cu el intr-o
inchisoare: pur si simplu daruiesti. Nu astepti nici macar multumire sau
gratitudine. Daruiesti pentru ca esti prea plin, daruirea este o necesitate.

Asadar, in cazul in care apare gratitudinea, ea este indreptata catre
persoana care a acceptat iubirea ta, care a acceptat darul tau. Acceptarea
ei te-a eliberat, ti-a permis sa-ti reversi iubirea asupra ei. Si cu cit
impartasesti mai mult celuilalt, cu cit daruiesti mai mult, cu atit esti mai
bogat. Daruind astfel, nu pierzi nimic si nici nu se iveste gindul “as putea
pierde totul”. De fapt, cu cit pierzi mai mult, cu atit existenta isi
revarsa mai mult prospetimea asupra ta, daruindu-ti primaveri pe care pina
atunci nici nu le banuiai.

Meaningful

February 7, 2010 at 2:30 AM | Posted in Uncategorized | 1 Comment

How abou you, lion? Can you remember and treasure through time an old wonderful connection? 🙂

In memoriam George Pruteanu

February 6, 2010 at 12:47 AM | Posted in Uncategorized | Leave a comment

Recunosc 🙂  Am crescut ascultand “Doar o vorba sa-ti mai spun”  fascinata de raspunsurile la intrebari cum ar fi: de ce zicem la masa “masa” si de ce nu altfel, de unde a venit ideea asta si cum de a fost unanim acceptata. Avand nelamuriri lingvistice inca din copilarie la care parintii nu mi-au putut da intotdeauna raspunsuri multumitoare,  George Pruteanu a devenit pentru mine profesorul cel mai drag… de la TV. Astazi ma numesc Lingvist, licentiat in Filologie si inca pun la indoiala denumirile, titlurile acestea obtinute de un absolvent de indiferent ce scoala si nivel in comparatie cu oameni ca el.

George-Mihail Pruteanu s-a nascut la 15 Decembrie 1947 si s-a inaltat la cer la 27 Martie 2008. A fost, printre altele, conferentiar universitar, doctor in filosofie, politician, critic literar .

Nu pot spune ca am admirat George Pruteanu- omul sau ca am agreeat ideile sale mai ales politice, dar cu siguranta inca il admir pe cel ce a fost George Pruteanu pentru vasta cultura, extraordinarul mod de a-si exprima ideile si nu in ultimul rand pentru ca a facut ceva. A influentat masele, a gasit o formula de exprimare pentru publicul larg si nu a pastrat gandurile si cunostintele dobandite pentru sine.

Lumea are o multime de oameni extraordinari. Despre marea majoritate, insa, nu auzim niciodata. Cred ca oamenii remarcabili celebri de-a lungul istoriei sunt cei carora Universul le-a oferit circumstante favorabile pentru a deveni cunoscuti. Pledez pentru celeblarea unicitatii fiecarui om si recunoasterea valorii celor din jurul nostru. Vorbesc de acea valoare care nu tine de timp, spatiu geografic sau cultura.

Cateva din “LEGILE”  LUI GEORGE PRUTEANU

LEGEA MINISTERELOR

In orice minister exista un grupsor de oameni care muncesc, dar ei nu pot fi gasiti decat foarte greu.

LEGEA LUI PAUL VALÉRY
“Politica este arta de a-i impiedica pe oameni sa se amestece in treburile care-i privesc.”

PRINCIPIUL MINISTRILOR DE FINANTE.
Regula e ca impozitul trebuie sa fie mai mic decat salariul. Dar viata ne obliga la concesii.

LEGEA FONDULUI FUNCIAR.
Pamantul e ca lumina: se distribuie, dar nu se imparte.

LEGEA CASELOR NATIONALIZATE.
Cui are, nu i se va lua. Cui n-are, nu i se va da.

LEGEA INMULTIRII LEGILOR
O retea deasa de legi e, pentru escroci, ca plasa pentru acrobati.

DILEMA EXILATULUI REPATRIAT.
Ce e mai greu: 1 kg de paine amara a exilului sau 1 kg de soparle cu fitiluri ?

ALTERNATIVA  FATALISTA.
Ori cu totii sa muriti, ori cu totii sa scapam !

IPOTEZA FUNAR.
Maghiarul fiind un roman stricat. noi trebuie sa-l reparam.

DISTRIBUIRIEA SPATIULUI.
a) Este loc sub soare pentru toata lumea.

b) Inutil, pentru ca toata lumea vrea la umbra.

LEGEA CIOCOIRII.
Un cap ridicat la putere devine patrat.

AXIOMA CIOLANULUI.
Un cetatean ridicat de tovarasi devine domn.

DECRETUL EMBLEMEI..
Emblema vremurilor noi este secera si ciolanul.

AXIOMA LIBERALA.
Tot ce e de stat – sta.

AXIOMA PSDR.
Tot ce era de stat – se vinde, dar NUMAI de noi  !

LEGEA PRIVATIZARII.
Daca din ceva scoti ceva, te poate prinde; mai bine iei cu totul.

REGULA PARTIDELOR.
Unde nu e cap, sunt multe aripi.

REGULA REVOLUTIEI  DUPA ORGANELE DE STAT .
Orice miscare de revolutie care nu asculta de niste legi trebuie bagata la zdup.

DEFINITIA REVOLUTIEI DUPA ORGANELE DE STAT.
Orice regie de miting, de manevre militare cu munitie de lupta,  de filmari in curtea institutiilor medico-legale, de executii mediatizate de sefi de stat judecati de proprii lor ministri, este o revolutie. Cine se misca inafara regiei este un golan.

DESFASURAREA UNEI REVOLUTII IN ROMANIA.
Daca organizarea nu merge, improvizati. Oricum nimeni nu va vedea diferenta.

CONSTANTA LUI PRUTEANU.
Toata lumea a tras: armata – in unii, securitatea – in altii, justitia – de timp, nomenclatura – foloase, poporul – nadejde.

AXIOMA UDMR.
Ii dai ungurului dreptul, el vrea si stangul.

TEOREMA NOSTALGICA

O dreapta nu poate sa fie paralela cu o stanga.

LEGEA PESIMISTA A TRANZITIEI.
Drumul spre Mai Bine trece prin Mai Prost si se infunda acolo.

LEGEA OPTIMISTA A TRANZITIEI.
Drumul spre Mai Bine trece prin noi. Raman cicatricele.

LEGEA CEA MAI OPTIMISTA A TRANZITIEI.
Drumul spre Mai Bine trece prin noi. Raman ei.

LEGEA ELECTORALA…
Urna scapa turma.

STRAVECHEA REGULA A INFORMATORULUI.
Torna, torna, fratre !

LEGEA SUPRAPUNERII.
Vor fi ceea ce au fost, si mai mult decat atat. Ne vor da lectii. Si ne va placea.

VECHEA LEGE PARLAMENTAR- GUVERNAMENTALA A LICHIDELOR, FLUIDELOR, VASCOASELOR SI LIPICIOASELOR.
Daca nu curge, pica. Cat curge, nu pica.

VARIANTA FOLCLORICA ( PARDON! ).
In legatura cu coruptia, multor factori de decizie li se corupe in 14.

LEGEA CIRCULATIEI.
Drumul cel mai scurt intre doua gropi trece intotdeauna printr-o groapa.

LEGEA DE BAZA A LUI MURPHY, CU APLICATIE LA 1989.
Orice incepe bine, sfarseste rau. Orice incepe rau, sfirseste si mai rau.

AMENDAMENTUL PRUTEANU LA ENUNTUL ANTERIOR.
Nenorocirea e ca pana sa INCEAPA ceva, te ia naiba.

CONSTANTA PUTERII sau PRINCIPIUL TITIREZULUI.
Ca sa ramai in picioare, trebuie sa fii invartit.

LEGEA LENEI UNIVERSALE.
Nimic nu merita sa… (CASCAT  INDELUNG)

PRINCIPIUL FANUTIAN ATARAXIC.
“Munca il innobileaza pe om, dar lenea n-a omorat pe nimeni..”

PROPORTIONALITATEA  NOSTALGICA
Inainte era bine. Inapoi era si mai bine.

POSTULATUL OPORTUNISTULUI

Izmenirea e indispensabila.

OBSERVATIA OPOZITIEI LA LEGEA GRAVITATIEI.
“Toate lucrurile cad in jos” – dar, din pacate, nu se precizeaza CAND.

AXIOMA BEZNELOR.
Viteza intunericului este riguros egala cu cea a luminii, cand nu e chiar mai mare.

Doar o vorba sa-ti mai spun

(I) Stimaţi telespectatornici, bună seara şi bună să vă fie inima. De unii dintre dv. m-am despărţit (nu din voia mea) acum vreo 7 ani, alţii mă văd pentru prima oară, alţii nici nu mă văd, fiindcă s-or fi uitînd la Postul Cutare sau nici nu sunt acasă – în fine, TUTUROR, o respectuoasă plecăciune din partea omului de la ora 7 fără un sfert care, în fiecare seară, de luni pînă vineri inclusiv, c-o să ningă, c-o să plouă, c-om fi sau că n-om fi în UE, o să vă îm-păr-tă-şească, o să vă transmită, o să vă comunice (nu ştiu cum să spun că să nu sune nici scrobit, dar nici plebeu?), o să vă rostesc, o să vă spun cîte un set, un setuleţ de gînduri, de observaţii, uneori treze, alteori mai adormite (cu orgolioasa scuză, pe care aţi ghicit-o, că mai aţipea el şi Bădiţa Homer1 cîteodată… Păi, în cazul ăsta, noi cei de rînd, cei ne-geniali, dormim tun!, dormim pe noi!: mi-amintesc de o remarcă dintr-o carte mai de demult a lui Mircea Maliţa2 : el cita concluziile unor cercetători care afirmau că suntem încă în zorii inteligenţei umane, că, deocamdată, creierul omenesc e folosit doar la cîteva procente din întreaga să capacitate: geniile abia ajung la 5-7 la sută din cît poate da mintea umană! Optimistă idee! Dar cred că n-am fost prea inspirat să vă vorbesc de procente, fiindcă v-am împins gîndul spre PIB, spre indexări, spre sondaje şi alte asemenea nenorociri. Mai bine închid paranteza şi mă întorc la ideea pe care mă chinuiam s-o dezvolt, dar ea, săraca, nu voia să se lase dezvoltată).
Mulţi, foarte mulţi dintre dv., mă văd pentru prima oară şi nu pot şti ce am de gînd. Ce să fac eu cu acest serios cuantum de auditoriu nou-nouţ? Să-l las să se urce din mers? Sau să vă rog pe dv., mai vechii mei companioni în aceste micro-cozerii de seară, să acceptaţi să frînez niţel, adică să le elucidez şi celorlalţi, în două vorbe, ce şi cum? Eu zic că-i mai bine aşa.
“Bine”! Hm, să vedem cît de bine poate să fie. Fiind o prefaţă, e clar ca lumina zilei că vă fi plicticoasă: ar trebui să fac şi niţel protocol, să privesc şi în urmă şi să mulţumesc şi celor care… şi celor care… – dar, bag seamă, cu temeneli din astea vă sastisesc la maximum. Asa că mă repliez rapid şi revin la tema vertebrală a acestei prefeţe. Daca-i prefaţă, vă cuprinde prevederi… Prevederi, da? NU prevederi! Ce putem prevedea? Vreau să v-o spun pe şleau, din acest nou cap al locului (les bons comptes font les bons amis – între prieteni buni, socoteli cinstite): eu sunt din toată inima pentru televiziune şi calculator şi din toata mintea pentru carte. O fi televiziunea lucru mare, e şi Internetul o minune, cartea este şi rămîne sfîntă. Zică McLuhan3 ce-o vrea, facă Bill Gates4 ce-o şti, Gutenberg5 îşi vede de treaba lui şi ne umple minţile, pe care micul ecran, cel puţin pîn-acum, mai mult ni le chercheleşte.
Aşadar, care ar fi pohta ce-am pohtit? Care e ţelul meu cutezător? Ţelul meu cutezător e să vă transmit cîte-un grupşor de gînduri, observaţii, explicaţii, uneori ghiduşe, alteori solemne, cîteodata duioase, altădată ţepoase, din cînd în cînd contondente, niciodată indecente, despre limbă, dar si, mai ales, despre ce spune ea. Vi le voi transmite prin viu grai, dar şi în scris, de aceea vă rog să urmăriţi ceea ce apare scris în josul ecranului – aici, în josul paginii. Tot acolo veţi găsi şi adresa poştală a emisiunii şi adresa de e-mail unde puteţi trimite gînduri, sugestii, idei, întrebări, precum şi adresa saitului TVR şi a saitului meu.
[Cade pe masă DOOM-2] Trebuie să-i avertizez pe noii privitori ai emisiunii “Doar o vorbă…”, să nu-şi facă iluzii, să nu vină la pomul lăudat cu sacul, să nu s-aştepte la cine ştie ce dizertaţii, fiindcă eu nu sunt nici…
Veţi afla mîine ce nu sunt. Bună seara.

PREFAŢA VA URMA

(II) Stimaţi telespectatori, vă salut cu drag şi spor pe al patriei ogor. Aseară eram în plin elan al modestiei mele pansive şi expansive, tocmai voiam să vă spun ce mic sunt, cînd m-au întrerupt ştirile Rodicăi Culcer. Nu-i nimic, stimaţi telespectatornici, încălzim ciorba de unde am lăsat-o.
Trebuie să vă previn, mai ales că sunteţi, poate, cîteva milioane de oameni care n-aţi văzut niciodată această emisiune: vă previn: sunt mic, sunt pricăjit. Nu vă aşteptaţi la cine ştie ce. Eu n-am retorica gravă şi rezonantă a lui Octavian Paler, n-am aplombul şerpuitor şi zîmbetul panoramic ale lui Ion Iliescu, nici privirea cîşă şi rîsul de gradul 7 pe scara Richter ale lui Traian Băsescu, n-am subţirimea de minte şi stilul rasat pe care le avea regretatul Alexandru Paleologu, n-am verva băieţos-drăcească a lui Mircea Dinescu, n-am bonomia ţepoasă a lui Ion Cristoiu (sau a lui Hurezeanu!), n-am uşurinţele diabolic-angelice ale lui Andrei Pleşu, eu n-am vocea bubuitoare a lui Adrian Păunescu, n-am intransigenţa elegant-cerebralizată a lui Gabriel Liiceanu sau ghhraseierhhea rhhavisantă a lui Rhhăzvan Theodohrhhescu, n-am implacabilitatea severă a lui Robert Turcescu, nu am surîsul producător de ravagii şi de moţiuni al lui Tăriceanu, eu n-am hazul lui Toni Grecu şi cu atît mai puţin pe-al lui Mălăele, n-am degetele lui Dan Grigore sau pe ale lui Valentin Gheorghiu, n-am vînjoşenia strămoşească a lui Funar, nici tinereţea erudită a lui Horia Patapievici, mohoreala contondentă a lui Cristian Tudor Popescu sau biciul şfichiuitor al lui Mircea Mihăieş, dar nici grosolănia de mahalagiu şmecher a lui…ăla, na!, zi-i pe nume, c-am uitat cum îi zice, în fine!; eu nu ştiu franceza ca Irina Mavrodin (chiar dac-am mai tradus cîte ceva din Nerval şi Baudelaire), nu ştiu nici italiana ca Mihaela Cîrstea, dar am mers pe urmele paşilor lui Dante prin bolgiile ticăloşiei omeneşti şi le-am dat formă românească, nu ştiu muzică atîta cîtă ştia Iosif Sava, dar mă-ncumet să ilustrez cîte-o tabletă cu ce trebuie; eu, stimaţi şi nevinovaţi telespectatori, nu am graţia Rodicăi Zafiu şi nici cunoştinţele pe care le avea acad. Ion Coteanu, ca să nu zic că faţă de cele ale NE-academicianului Ion Ianoşi sunt un nichipercea, un buburuz, o amoebă.
Cu această monstruoasă colecţie de trăsături negative, eu îndrăznesc să mă prezint seară de seară în faţa domniilor-voastre, de nesăbuit ce sunt, ca să ce? ca să vă întreţin 270 de secunde pe cîte un subiect care pleacă de la o chestiune de limbă, rostire, spunere… tot aşa cum pleacă fluturele din crisalidă. Mă veţi întreba: cum adică pleacă? şi unde se duce, unde ajunge? De ce nu doar limbă, pur şi simplu? De ce? Deoarece corectitudinea exprimării, în sine, e foarte-, e ultra-, e arhi- utilă, e începutul, dar nu e şi sfîrşitul. E necesară, dar departe de a fi suficientă. Şi Goebbels şi Jdanov şi Leonte Răutu, ideologi ai nazismului sau ai bolşevismului, scriau şi vorbeau foarte “corect”. Ei, şi? Cu această corectitudine, au răspîndit doar otravă. Limba bună fără gîndire bună nu e nimic, e zbatere de vînt, gîdilarea urechilor, vorbe-vorbe-vorbe, cum zicea melancolicul prinţ al tărîmurilor unde e ceva putred, vorbe ce din coadă au să sune, cum zicea celălalt prinţ, al florii albastre.
Dar nici gîndirea bună, singură, nu e de ajuns, fără informaţie, fără instrucţie, deci, ca să spun totul: fara cultură: nu are rost, nu are noimă, nu are Dumnezeu, funcţionează în gol şi sterp.
Deci, pîn-aici: limbă- gindire- cultură. Şi scara nu se termină încă.
Dar şi mîine e o zi (15 martie… !Sper să fie una liniştită…) La revedere şi reauzire.

PREFAŢA VA URMA

(III) Bună seara. Voi continua de unde m-am întrerupt ieri. Pot să continuu? (Să “continuu” sau să “continui”? Vom discuta.) Acum reiau ideea.
Poţi să vorbeşti cum se cade, să gîndeşti logic şi să fii şi învăţat – şi totuşi să fii o canalie (fie şi parţial). Nu stia Knut Hamsun6 carte, nu se exprima el frumos? Haida-de! Asta nu l-a împiedicat să se pună în slujba ocupantului ţării sale. La fel a facut un alt scriitor, la fel de bun şi la minte şi la condei, Robert Brasillach7 şi, după război, în ciuda intervenţiilor lui François Mauriac sau André Maurois, generalul De Gaulle a fost inflexibil şi vinovatul a fost executat. Cu aceleaşi calităţi (imense calităţi!), un munte ca Sadoveanu a fătat un şobolan precum Mitrea Cocor. Un intelectual de cel mai înalt rang, de Heidegger8 e vorba, a acceptat să meargă o vreme (nu foarte lungă, ce-i drept) în plasa nazismului. Minţi strălucite, ca Eliade, Cioran, Noica, au traversat o perioadă, între cele două războaie mondiale, în care parcă natura lor adîncă se tulburase, luînd-o razna pe panta extremei drepte. Un romancier de cea mai fină clasă, ca Louis Ferdinand Céline9 şi-a terfelit numele în mizeriile colaboraţionismului cu Hitler. Petru Dumitriu, om cultivat, care gîndea şi scria excelent, a aşternut totusi infamul roman Drum fără pulbere, în care era glorificat Canalul de exterminare, canalul lui Dej şi Stalin; cu cîţiva ani în urmă, scriitorul îmi spunea că-i vine să-şi taie mîna cu care a scris acele pagini. Ş.a.m.d.
Deci, deasupra limbii, gîndirii şi culturii mai e ceva care, iertare de vorbă mare, se numeşte Morala, adică Binele. Pe Kant, cu cerul său înstelat şi legea morală înlăuntru, îl ştiţi bine şi vi-l amintesc pe Rabelais: “Ştiinţa fără conştiinţă nu e decît ruina sufletului”.
Scara nu se opreste, însă, nici aici. Mai urcă. Peste cele de pînă acum e Frumosul. La ce bun gramatical, la ce bun logic, la ce bun învăţat şi cumsecade – dacă ce spui e plicticos şi inexpresiv?
Şi, în fine, mai presus de toate aceste trepte şi de oricare altele, pentru mulţi, este Sacrul, este Transcendenţa, este Dumnezeirea, acolo unde puterea gîndului se opreşte şi trebuie o alta.
Sper să mă ajute bunul Dumnezeu să nu spun prostii prea mari şi nici prea adormitoare. Aşadar, prezumţioasele mele ţeluri sunt ceea ce grecii numeau kalokagathia10, cuvintele ca globule roşii ale culturii, iar cultura ca sînge al Binelui, al Adevărului şi al Frumosului. Probabil ca unii mă cred nebun că-mi propun aşa ceva. Dar cine ţinteşte jos, jos rămîne.
Mai e de adăugat ceva, tot aici, în capătul acestei lungi prefeţe şi la începutul drumului nostru împreună, ca să ştim cum stăm.
A) Această emisiune nu este o emisiune politică. Politicul (în sensul de ceea ce ţine de actualitatea politică românească a zilei) nu se va strecura în componenţa ei mai mult decît piperul într-o mîncare pentru oameni normali – şi respectivul “piper” va fi complet lipsit de partizanat, pentru că nu înţeleg să folosesc acest spaţiu pe canalul naţional de televiziune ca să plasez propagandă politică.
B) Nu vorbesc despre ce nu ştiu bine, dar nu mă socotesc infailibil. Sunt de o ignoranţă imensă şi multilaterală. Cred că dv. aveţi multe idei mai bune decît ale mele. Le aştept. Adresele sunt pe ecran – aici, în josul paginii.
C) Nu pot să nu pomenesc numele marilor lingvişti care m-au nutrit: Sextil Puşcariu, Al. Rosetti, Iorgu Iordan, Al. Graur, Mioara Avram; am mereu în preajmă cărţile Valeriei Guţu-Romalo, ale Matildei Caragiu-Marioţeanu, ale Tatianei Slama-Cazacu, ale Floricăi Dimitrescu, ale lui Theodor Hristea şi ale altora pe care involuntar îi omit, din excelenta echipă a lingvisticii româneşti de ieri şi de azi; vă recomand, de asemenea, şi rubricile de specialitate din România literară şi de la Radio.
Acuma, staţi să vedeţi ce se-ntîmplă. Eu, principii mai am, dar timp nu mai am, că vine dna Culcer cu ştirile ei extraordinare! Măcar de-ar fi “de bine”. Pe mîine!

PREFAŢA VA URMA

(IV) Bun găsit, români, oriunde v-aţi afla şi-n orice grai sau dialect veţi fi vorbind: bănăţean, maramureşan, basarabean, moldovean, crişan, oltean, dobrogean, muntean – şi bună să vă fie inima, că muuultă îngăduinţă vă mai cer. Stimaţi telespectatori, trebuie să vă spun că tot n-am terminat prefaţa. Trebuie s-o isprăvesc într-un fel, că UE a zis că nu ne primeşte cu prefeţele neîncheiate.
Aşa că-i dau zor. Vasăzică, isprăvisem aseară punctul 3.
4) Principiul 4 e foarte important pentru mine: Voltaire zicea: toate genurile-s bune, afară de genul plicticos. Venea peste 200 de ani G. Călinescu şi completa (citez): “A fi prea serios e neserios”. Fără umor şi fără puţin joc, existenţa n-ar fi decît vieţuire, vă rog să mă credeţi. Se poate face ştiinţă şi fără a fi scrobit, ţapăn, morgat. În această lume cam gri şi cam necăjită în care ne ducem veacul, o doză rezonabilă de bună dispoziţie e trebuincioasă, e chiar sine qua non. Există o vorbă, de prin Renaştere încoace (am să revin la ea), anume gaya scienza: ştiinţa făcută cu voioşie şi chiar, cînd se potriveşte, cu o ţîră de ghiduşie, că oameni suntem, nu roboţi. Această adiere de zîmbet e ca aerul pentru avion: geaba motor, geaba elice, geaba aripi: fără aer, huruie şi pică.
La punctul 5, e musai a vă informa de la bun început că unii specialişti ar putea să strîmbe din nas pe motivul că nu voi folosi decît in extremis, în cazuri de forţă majoră, cînd n-am altă soluţie, terminologia strict ştiinţifică. O fac deliberat, pentru că eu, de la această grozav de înaltă mescioară (n-am zis “tribună”, nici “catedră”!) nu mă adresez unui public de lingvişti sau de filologi (pentru care ceea ce voi spune eu este îndeobşte cunoscut), şi scopul meu nu e să arăt ce savant pot eu să grăiesc, ci să fiu înţeles de cît mai mulţi, să îndrept ce se poate îndrepta şi, dacă se poate, să nu fiu dezagreabil. Se ştia şi dinainte de Boileau11… cum care Boileau? Legislatorul Parnasului, autorul Artei poetice, codul normativ al esteticii clasice! Se ştia şi dinainte de Boileau, dar el a gravat-o memorabil: Ceea ce gîndeşti clar, poţi spune clar! Cind va fi totuşi nevoie de un cuvînt mai radical, mai de specialitate, mai rar – să mă ierte cei docţi – îl voi explica pe înţelesul dumitale, stimată matuşă Mărie, stimate bade Gheorghe. Acum, “mă uit în ochii dvs.” (cum zicea un cunoscut om politic) şi, tot ca d-lui, vă zic: să fie clar: vreau să fiu limpede şi accesibil, dar nu să cad în pospăială, în prosteală sau în populism. Dacă reuşesc, înseamnă că nu vă mănînc minutele degeaba.
6) Punctul 6 e o precizare necesară pentru cei care au văzut anteriorul ciclu al emisiunii, dintre 1997 şi 1999. Fireşte că voi relua unele teme şi unele texte. Multe probleme atinse atunci nu numai că nu s-au rezolvat, dar chiar s-au agravat. Ar fi cam bizar să le ignor şi tocmai pe canalul naţional să evit esenţialul şi să mă ocup numai de subtilităţi. Şi apoi, n-am cum să omit faptul că o mare parte din publicul care mă urmăreşte e altul.
În fine, punctul 7 şi slavă Domnului, ultimul. Dacă subiectul chiar vă interesează, e binişor, e chiar bine spre foarte bine să aveţi în casă un bun dicţionar de limbă română, alături de care nu strică să fie şi unul de neologisme şi, dacă nu vă e greu (dar eu zic vorbă goală, pentru că ştiu că vă e greu, cărţile sunt scumpe pentru cei mai mulţi!) şi un dicţionar etimologic de termeni ştiinţifici. Pe lîngă asta, vă sugerez respectuos şi dezinteresat să-i urmăriţi cu atenţie pe cîţiva contemporani, foarte în viaţă, care mînuiesc bine, unii chiar excelent, limba română, o limbă vie, bogată, suculentă. Voi cita numele unora dintre ei în emisiunile viitoare.
Acum, dragă telespectatorule, i pak dau ştire domnietale za lucrul meu că se termină pe azi. Să te păzeşti cum ştii mai bine de rele. I Bogu te veselit, amin.12

______________
1) “Adoarme şi bunul Homer cîteodată” (dicton) = şi geniile mai au cîte un moment de neatenţie.
2) Mircea Maliţa: om de cultură, eseist român; fost ministru al Învăţămîntului.
3) Marshall McLuhan: eseist canadian; contribuţii deosebite în legătură cu problematica mass-media (el a inventat cuvîntul!)
4) Bill Gates: preşedintele firmei Microsoft, ctitor al sistemului de operare “Windows”.
5) Johannes Gutenberg: inventatorul tiparului (1456).
6)
Knut Hamsun, romancier norvegian. Premiul Nobel. A colaborat cu naziştii.
7) Robert Brasillach, romancier francez. Condamnat la moarte pentru colaborarea cu ocupantul.
8) Martin Heidegger, filosof german.
9) Louis Ferdinand Céline, romancier francez (Voiaj la capătul nopţii).
10) kalokagathia (gr.) = Binele, Adevărul şi Frumosul
11) Boileau, scriitor francez, autor al unui cod de norme ale literaturii clasice
12) Propoziţiile finale sunt o pastişă după “scrisoarea lui Neacşu”, primul text în limba română.

February

February 1, 2010 at 9:32 AM | Posted in Uncategorized | Leave a comment

E prima zi de februarie. A nins ca in povesti azi. Cu fulgi mari, de parca isi scuturau toti ingerii aripile. Orasul este acoperit de zapada pufoasa care se incapataneaza sa ramana pe copacii glazurati. Apropo de glazura am gustat din poeziile lui Alecsandri cu felii de portocale confiate si frisca. Au fost delicioase. Aroma ceaiului asortat (adica tot de portocale) a purtat discutiile in taram de poveste, dar toate pareau efemere. Eram ca intr-un glob de sticla minunat si priveam pe fereastra fulgii agitati si peisajul, mereu acelasi, dar atat de dinamic… Un saxofon ne-a invaluit intr-o patura calduroasa de acorduri fine, amintindu-ne fiecaruia de iubiri trecute. Februarie a inceput frumos 🙂

Blog at WordPress.com.
Entries and comments feeds.